Piatra Naturala

Insula PaÅŸtelui (spaniolă Isla de Pascua) este o insulă din Pacificul de Sud dependentă de Chile. Pentru localnici insa, ea se numeste Rapa Nui adica ‘Buricul Pamantului’.

Aceasta se afla la 2250 km de minuscula insula Pitcairn si la 3747 km de coasta Americii de Sud. E atat de indepartata incat e o minune ca a fost descoperita inainte de perioada navigatiei moderne, dar indraznetii marinari polinezieni, care au colonizat insulele risipite din Oceanul Pacific, au ajuns aici intre anii 450 si 690 d.H si au pus bazele unei populatii care a prosperat in totala izolare timp de 1000 de ani.
Denumirea de Insula Pastelui i-a fost data de navigatorul Jacob Roggeveen, care a redescoperit-o, din greseala, in ziua de Pasti a anului 1722.

Primii navigatori europeni care la începutul sec. al XVIII-leaau păşit pe Insula Paştelui n-au putut să-şi creadă ochilor. Pe acest petic de pământ, aflat la o distanţă de 3600 km de coasta chiliană, au descoperit sute de statui imense, răspândite pe întreaga insulă.

Munţi întregi fuseseră de-a dreptul răsturnaţi, roca vulcanică dură ca fierul fusese tăiată ca o bucată de unt, iar stânci imense cântărind zeci de mii de tone zăceau prin diferite locuri unde nu ar fi putut fi prelucrate. Sute de statui uriaşe, unele atingând 10-12 m înălţime şi cântărind 50 de tone, contemplă până în ziua de azi cu ochii lor lipsiţi de viaţă, aidoma unor roboţi monstruoşi care aşteaptă clipa când vor fi din nou puşi în funcţiune, de călătorul aflat în trecere pe aceste meleaguri. Iniţial, aceşti coloşi purtau şi nişte pălării, dar acestea nu contribuie cu nimic la dezlegarea misterului. Daca mai adăugam la aceasta şi faptul că pălăriile, în greutate de peste 10 tone, zăceau departe de capetele de piatră ale statuilor carora le aparţineau, urmând ca apoi să fie ridicate la înalţimea necesară, se poate înţelege că ele nu fac decât să încâlcească şi mai mult dezlegarea enigmei.

Prin preajma unora dintre aceşti coloşi s-au găsit nişte tabliţe de lemn acoperite cu un fel de hieroglife speciale. Cea mai mare parte dintre tabliţe au dispărut, iar în zilele noastre nu mai există decât vreo 10, răspândite prin muzee, însă, până în prezent, nu a putut fi descifrată nici una dintre ele.

Cercetările întreprinse de Thor Heyerdahl, cu privire la aceşti coloşi misterioşi, au scos la iveală faptul că pe teritoriul insulei s-ar fi succedat trei forme de civilizaţii distincte, prima părând, în chip paradoxal, a fi fost cea mai evoluată. De-a lungul peretilor stâncoşi ai insulei şi de jur-împrejurul craterelor vulcanice, exploratorul a descoperit sute de statui începute, dar neterminate. Mii de unelte, nişte simple topoare de piatră, erau împrăştiate la rândul lor, ca şi cum lucrul ar fi fost întrerupt pe neaşteptate. Insula Paştelui se află situată departe de orice continent şi de orice civilizaţie. Luna şi stelele par mai apropiate pentru locuitorii insulei decât orice alt uscat. Nici-un arbore nu creşte în acest sol vulcanic.

Nici nu poate fi vorba de a explica transportul coloşilor cu ajutorul unor trunchiuri de lemn. Insula nu a putut să hranească mai mult de 2000 de oameni (astăzi nu mai există decât câteva sute). De asemenea, nu se poate presupune că, într-un trecut îndepărtat, insula ar fi fost aprovizionată pe cale maritimă cu hrană şi îmbrăcăminte. Cine a putut atunci desprinde asemenea blocuri de piatră direct din munte, ca apoi să le prelucreze şi să le transporte fără ajutorul unor trunchiuri de lemn, la câţiva kilometri depărtare? Cine le-a dat forma definitivă, le-a şlefuit, le-a ridicat în picioare? Şi cum le-au mai fost puse pe cap şi aceste pălării de 10 tone, a căror piatră provenea din altă carieră decât cea a statuilor?

Una dintre concluzii a fost ca acestea reprezinta conducatorii unui popor stravechi. Asemeni piramidelor egiptene aceste blocuri de piatra aveau menirea de a pastra vie amintirea stramosilor, ceea ce au si reusit, nemiscate de mai bine de 5000 de ani.